Gânduri printre rânduri: Paturi oculte şi insomnii culte

Inaugurez azi o rubricӑ nouӑ: “Gânduri printre rânduri”, rubricӑ ȋn care ȋmi propun sӑ vӑ dezvӑlui ce gânduri ȋmi trec prin cap când citesc. Va fi o rubricӑ despre cӑrţi de tot felul, despre autori care sa ştiu sӑ ȋşi punӑ cititorii pe gânduri.

Nu vӑ aşteptaţi la criticӑ literara de ȋnaltӑ clasӑ  scriu şi eu ce simt şi ce gândesc rӑtacind prin filele scrise de scriitori cunoscuţi sau scriitori pe care aş vrea sӑ vӑ invit sӑ-i cunoaşteţi.

Aş ȋncepe cu o scriitoare tare dragӑ mie, Doina Ruşti. Noua ei ispravӑ se numeşte “Paturi oculte” şi a apӑrut recent la editura Libris.  Este o deschidere de drum pentru cӑ editura lanseazӑ prin acest volum o nouӑ colecţie: Biblioteca de Proză Contemporană. Despre aceasta Doina Rusti scrie:

“„Biblioteca de Proză Contemporană a venit în mod firesc, după ani mulți în care am citit texte primite de la scriitori pe care nu-i văzusem niciodată, multe dintre ele interesante, excelent scrise, încât îmi părea rău că nu puteam să le sprijin altfel decât printr-o recomandare convențională, nefolositoare de multe ori. Acesta a fost un punct de pornire. Dar, pe măsură ce se contura ideea unei colecții, realizam că mă alătur unui vis comun, unei părți importante a vieții – care este cultura națională.“

Doina Ruşti uitilizeazӑ formula obişnuitӑ, un amestec de real cu fantastic şi mitologic care spune o poveste miraculoasӑ. Povestea este povestea unor studenţi la litere dar şi a 26 de paturi magice care  ne introduc ȋn subteranul istoriei si ne poartӑ printr-o mini geografie  a Bucureştiului.

Este o poveste a poveştilor cu amestec de dragoste, mister , un atentat criminal care va ţine cititorul in suspans pânӑ la finalul cӑrţii. Dincolo de povestea principalӑ scot nişte capete mici şi alte poveşti foarte actuale.

 Ce m-a fascinat pe mine este destinul personajului feminin principal, Florina sau Flori. Un nume banal ȋntr-un context excepţional.   Excepţionalul ȋşi aratӑ colţii şi muşcӑ din firul poveştii ȋn momentul când eroina va dormi ȋn patul mӑtuşii Lionica. Din acest moment paturile oculte controleazӑ povestea. Dacӑ te ţii tare şi nu te laşi doar ȋn voia ‘ocultismului’ ai timp sӑ observi realismul şi  ironia cu care scriitoarea priveşte la societatea româneascӑ contemporanӑ. Florina este o victimӑ a migraţiei economice, mama a pӑrasit-o plecând la muncӑ ȋn Spania şi ea a rӑmas ȋn grija tatӑlui. Florina este o fatӑ obişnuitӑ cu o obsesie neobişnuitӑ: paturile create pe la 1800 de un machidon numit Valakis. Ȋn cuvintele autoarei ’Flori avea mintea plinӑ de paturi’.

Acum sӑ v-o spun pe aia dreaptӑ, Flori are capul plin de paturi, nu citeşte decât de pe telefon dar ajunge studentӑ la litere şi pare sӑ se descurce. Flori asta aratӑ cam ca elevii mei şi tot  ca ei se ȋnchinӑ la zeul Google. Ca sӑ fie şi mai interesantӑ se ȋndrӑgosteşte de un tip numit Lev (aviz amatorilor de literaturӑ rusӑ) care  culmea, e proprietarul unei librӑrii.

S-a spus despre acest roman cӑ ar fi un fel de carte a cӑrţilor  ( la propriu , m-am lӑsat de metafore)  pentru cӑ multe aluzii la romane clasice sau la modӑ apar printe rânduri.  Asta nu e de mirare doar unul din personaje e librar şi chiar citeşte. Mai mult decât misterul paturilor, al pӑdurii de roşcovi şi al geografiei fantastice ( truc folosit de Doina Ruşti şi ȋn alte romane)  mӑ obsedeazӑ misterul Florinei. Va deveni ea cititoare aşa cum bine ȋi  şade unui student la litere? O va duce dragostea ei pentru Lev ȋn librӑrie, şi la propriu şi la figurat? Asta vӑ las sӑ descoperiţi singuri. Atât vӑ mai spun: nu vӑ lӑsaţi târârţi de poveste umblaţi cu grijӑ printre rânduri!

Câte ceva despre Doina Ruşti

Doina RUȘTI a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), precedată de alte două romane de succes, cu miză socială puternică: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca (2009). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017),Omulețul roșu (2010)* * ș.a[1]

Traduse în numeroase limbi de circulație, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale, între care El Mercurio (Santiago de Chille), Neue Zürcher Zeitung, Il Manifesto, Las Últimas Noticias, La Jornada (Mexico City), Stato Quotidiano, Turia, La Stampa, La Opinión, Beijing Daily, Il Libero, Magyar Nemzet, La Repubblica, Encyclopedia of Literary Cinematic Monsters (Routledge, New York) ș.a.

A fost recompensată cu mai multe premii literare românești, printre care Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008, pentru Fantoma din moară) și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române (2009, pentru Lizoanca ).

Este specialistă în simbologie, profesoară la Universitatea din București, scenaristă, fiind de asemenea implicată în diverse proiecte cinematografice. A scris dialogurile pentru Miracolul din Tekir (Premiul pentru cel mai bun film elvețian, Zürich, 2015) și a regizat Cristian (Short Film Corner. Cannes, 2015).


[1] https://doinarusti.ro/despre.html#_biografie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s