Poezie din limba ȋn care visӑm: Un altfel de Nichita

Mi-a venit poftӑ de Nichita. Hai nu vӑ lӑsaţi ȋnşelaţi, de data asta nu e vorba de Nichita Stӑnescu  cel ami cunoscut Nichita din poezia noastrӑ. De data asta vӑ prezint un sucevean, Nichita Danilov.

Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în comuna Mușenița Climăuți (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași. Vedeţi cӑ nu numai filologii scriu poezie.

A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor („Convorbiri literare”), redactor șef („Kitej-Grad”), șef departament cultură („Monitorul de Iași”), director (Teatrul de copii și tineret „Luceafărul” din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iași).

Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei „Dialog”. Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul „Monitorul” (pagina culturală) și „Obiectiv” din Iași. De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. În perioada 1998-2000 a funcționat ca atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad-interim al acestei misiuni diplomatice. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu.

ABEL

Trece un om despicat în două

pe o stradă într-adins înfrigurată.

Bărbatul e înalt și poartă

o mantie albă cu glugă.

Fața lui este trasă.

Trece un om despicat în două,

pe o stradă într-adins înfrigurată,

fix la orele șapte și un sfert după-amiază,

și fața lui este trasă.

I se văd plămînii, creierii, inima.

Inima bate,

plămînii răsuflă,

creierul gîndește:

”L-am iubit pe fratele meu ca pe mine însumi,

și el m-a ucis,

l-am iubit pe fratele meu ca pe mine însumi,

și acum iată-mă înjunghiat

de fratele meu. . .“

Trece un om despicat în două

pe o stradă într-adins înfrigurată.

– Încotro, Abel, încotro?

Prima jumătate pășește cu un pas în față,

cealaltă cam la un pas distanță față de prima.

Omul duce într-o mînă

un cap de miel roșu

și în cealaltă un paloș.

– Încotro, bunule Abel,

încotro?

– Îl caut pe fratele meu Cain,

să-i dau capul de miel roșu

și paloșul negru.

Trece un om despicat în două

fix la orele șapte și un sfert după-amiaza.

Prima față a lui e trasă,

și a doua de asemenea trasă.

Duce într-o mînă un cap de miel roșu

și în cealaltă un paloș.

Capul de miel deschide ochii și behăie,

și paloșul sîngerează.

– Încotro, bunule Abel,

încotro?

– Îl caut pe fratele meu Cain,

să-i dau capul de miel roșu

și paloșul negru.

Trece un om despicat în două

și deasupra lui ușor se înnoptează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s