Gânduri printre rânduri: Când poezia strigӑ dupӑ ajutor

“Nu striga niciodată ajutor” este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers  volumul se vrea o ȋntoarcere la dragostea dintâi.

Apariția cărții a fost anunțată  astfel  de Editura Humanitas:

 “Volumul de versuri este diferit de întrega poezie precedentă care poartă semnătura lui Mircea Cărtărescu. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie. Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești”.

Recunosc cӑ am citit aceastӑ carte având mari aşteptӑri de la un poet care mi-a ȋncântat tinereţea şi m-a oribit cu forţa lui in proza ‘Orbitor’.  De asemnea recunosc cӑ am fost uşor dezamӑgitӑ de cele 100 de texte (nu pe toate le-aş numi poezii, dar poate sunt eu prea exigentӑ). Dacӑ tot am ȋnceput sӑ recunosc unele chestii hai sӑ mai recunosc ceva: cred cӑ am fӑcut o greşalӑ strategicӑ. Am citit nu cu mult timp ȋn urmӑ antologia acestuia “ Poezia” apӑrutӑ tot la editura Humanitas ȋn 2015. Termenul de comparaţie cu Cӑrtӑrescu pe care ȋl ştiam şi cel cu strigӑtul de ajutor nestrigat, e poate prea ascuţit.

Ȋn acest volum poezia e umblӑ goalӑ, crudӑ şi necizelatӑ. Uneori pare o inventarizare de trӑiri pe care le-ar putea spune  un pensionar pe banca din faţa blocului. Sentimenul general care iese la suprafaţӑ este acela a unui om bolnav, la capӑtul vieţii ȋncercând sӑ-şi ȋncheie socotelile cu poezia.

Eu cred ca poetul este conştient de aceasta pentru cӑ scrie: ” ȋnainte scriam cu ochii arzând/ acum scriu cu genele ude”. Chiar el ajunge la concluzia: “ s-a ales Praful/ de toţi / şi de toate/ din toate s-a ales/ Praful/”. E foarte multӑ dezamӑgire, boalӑ şi moarte in cartea asta. O fi poetul bolnav? Nu ştiu şi nici nu am timp sӑ caut pe net. Ȋmi place sӑ  citesc poezia detaşatӑ de omul care a scris-o, sӑ ȋncerc  sӑ-i ȋnteleg esenţa.

Mi-a plӑcut un mic poem,  ‘ O geanӑ’  in care geana cӑzutӑ pe pagina albӑ e” mai frumoasӑ/ decât tot ce am scris/ ȋntr-o viaţӑ lungӑ”. De la poetul cu ochii arzând  la poetul cu gnele ude s-au scurs 30 de ani. Eu sper cӑ acest volum nu va fi ultimul şi cӑ promisiunea lui din poezia ‘Cititorule” se va ȋmplini.

„cititorule

Care cu scârbӑ

Pufneşti

La poemele mele

ȋti dau ȋntâlnire

peste doar un secol

atunci

n-ai sӑ mai pufneşti

iar eu

n-am sӑ mai scriu versuri

nici de un ban

nici de doi”

Mircea Cӑrtӑrescu

Un nume ce pare predestinat pentru cineva ce o sӑ scrie cӑrţi. Poet, prozator si eseist.

Fiul lui Constantin Cartarescu, economist si ziarist, si al Mariei (n. Badislav).A urmat cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir” (1971-1975) si ale Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1976-1980). intre 1980 si 1989, prof. la o scoala generala din Bucuresti

In 1989 devine redactor al rev. Caiete critice, iar din 1990 este asistent la Facultatea de Litere din Bucuresti. A debutat, cu poeme, in Romania literara (1978), dupa ce s-a remarcat in „Cenaclul de luni” (condus de N. Manolescu), pe care 1-a frecventat de la infiintare pana la desfiintare (1977-1983). A mai frecventat si cenaclul „Junimea” (condus de Ovid. S. Crohmalniceanu), intre 1976 si 1990. A debutat editorial in 1980, cu Faruri, vitrine, fotografii (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), publicand apoi urmatoarele voi. de poeme: Aer cu diamante (colectiv, 1982), Poeme de amor (1983), Totul (9%5), Levantul (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1990) si Drago stea (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1994). Ca prozator, debuteaza in antologia Desant 83 (1983), continuand apoi cu nuvelele din Visul (Premiul Acad., 1989), (republicate, integral, sub titlul Nostalgia in 1993) si cu romanele Travesti (Premiul Asoc. Scriitorilor Profesionisti din Romania) si Orbitor. Aripa stanga (Premiul ASPRO si Premiul rev. Cuvantul, 1996). in 1992 publica eseul arhetipal despre poezia eminesciana Visul chimeric. in 1990 a fost invitatul Univ. Iowa, SUA, in cadrul programului „International Writers Program”, iar in 1991 a urmat cursurile Seminarului de Studii Culturale din Stuttgart, Germania. intre 1994 si 1996 a predat literatura romana la Univ. din Amsterdam, ca prof. invitat, in 1995 i se decerneaza Premiul rev. Ateneu pentru poezie. in 1996 a fost bursier al Fundatiei Rockfeller si al Colegiului Noua Europa. Conduce, din 1993, cenaclul „Litere”, al Facultatii de Litere din Bucuresti. Prezent cu poeme in antologii straine (Quinze poites roumains, Paris, 1990; Young Poets of a New Romania, Londra, 1993), M. Cartarescu a starnit un deosebit interes ca prozator: Le Reve, Paris, 1992 (tradus de Helene Lenz) a fost nominalizat atat pentru Premiul M6dicis, cat si pentru „Premiul pentru cea mai buna carte straina” si cel al Uniunii Latine. Alte trad.: Lulu, Paris, 1993 (tot in trad. Helenei Lenz), El Sueno, Barcelona, 1992 (trad. de Pilar Gilart Gorina), Travestie, Amsterdam, 1995 (trad. de Jan Willem Bos).

Pentru cititorii din Olanda: https://www.bol.com/nl/b/mircea-cartarescu/3496417/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s