Poezie din limba ȋn care visӑm: Cel mai frumos poet din Sibiu

Cei care u un pic de habar de poezie ştiu deja cӑ este vorba de poetul Radu Stanca şi ca el nu este sibian ci a vӑzut lumina zilei ȋn acelaşi oraş cu Blaga: Sebeş. Nu prea departe de Sibiu.

A absolvit Facultatea de Litere si Filologie din cadrul Universitatii Regele Ferdinand din Cluj-Napoca in 1942. Nu este sibian dar a ȋnsemnat mult pentru oraşul meu de baştinӑ: a fost director al Şcolii Populare de artӑ, membru marcant al Cercului Literar de la Sibiu. Pe de altӑ parte numele lui este legat de teatrul din Sibiu pentru  activitatea sa de actor si regizor al Teatrului din Sibiu – acelasi teatru care, cateva decenii mai tarziu, ii va purta numele.

A fost asistentul  lui Lucian Blaga, profesor de estetică al univesitӑţii din Cluj mutatӑ temporar la Sibiu. De asemena a fost membru al Cenaclului de la Sibiu – adept al poeziei pure, ruptă de contextul social.

Poezia lui Radu Stanca poate parea un simplu triumf al ornamentatiei curtenesti. Bântuita de holograme anacronice, ea recompune un ev mediu la drept vorbind niciodata petrecut aievea. Ce vedem pe peretele alb al paginii sunt doar umbre elegante ale unui ev mediu imaginat.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta

Sunt cel mai frumos din orașul acesta,

Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de grațios port inelu-n ureche

Și-atât de-nflorate cravata și vesta.

Sunt cel mai frumos din orașul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,

Privirile mele dezmiardă genunea,

De mine vorbește-n oraș toată lumea,

De mine se teme în taină tot burgul.

Sunt Prințul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să mă scap de priviri pătimașe,

Prin părul meu vânat, subțiri trec ca ața,

Și toți mă întreabă: sunt moartea, sunt viața?

De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pașe?

Și nu-i chip să scap nici pe străzi mărginașe…

Panglici, cordeluțe, nimicuri m-acopăr,

Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.

Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu

Și-ntregul picior când pășesc îl descopăr,

Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuze

Privind cum se țin toți ca scaiul de mine.

Ha! Ha! Dac-ați ști cât vă șade de bine

Tot sărind, țopăind după negrele-mi buze,

Cellalt ochi s-amuză și-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea,

Fac baie în cidru de trei ori pe noapte

Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,

Pantofi cu baretă-mi ajută zveltețea

Și-un drog scos din sânge de scroafă, noblețea.

Toți dinții din gură pudrați mi-s cu aur,

Mijlocul mi-e supt în corset sub cămașe,

Fumez numai pipe de opiu uriașe,

Pe brațul meu drept tatuat-am un taur

Și fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,

Umbrela cu cap de pisică rânjește

Și nu știu de ce, când plimbarea-mi priește,

Când sunt mulțumit c-am stârnit noi ispite,

Din mine ies limbi și năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,

Și însăși natura atotștiutoare

Ea însăși nu știe ce sunt: om sau floare?

Sau numai un turn rătăcit printre case,

Un turn de pe care cad pietre prețioase?

Sunt cel mai frumos din orașul acesta,

Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de grațios port inelu-n ureche

Și-atât de-nflorate cravata și vesta.

Sunt cel mai frumos din orașul acesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s