Fragmentul de culturӑ Etnografie: Un obiect etnografic ca strabunic al whatsapp-ului

Nu prea obişnuiesc sӑ navighez pe apele internetului dar când o fac dau de chestii care ȋmi dau de gândit. De exemplu fotografia de mai jos:

Dacӑ nu sunteţi etnografi sau istorici nu cred ca bӑnuiţi ce este. Este un semn de vecinӑtate, obiect aflat in patrimoniul muzeului Brukenthal din Sibiu.

Obiectul acesta m-a pus pe gânduri pentru cӑ este strӑmoşul whatsappu-ului. Prin intermediul lui se comunica scurt şi rapid cee ace era de comunicat ȋn vecinӑtate. Dar ce e o vecinӑtate şi de ce aveau nevoie de comunicare rapidӑ?

Ilustrul umanist medieşean Stephan Ludwig Roth scria:

 „Vecinătatea este o comunitate frăţească, teritorială, ai cărei membri beau din aceeaşi fântână, stau de gardă în timpul nopţii pentru securitatea tuturor, îşi construiesc împreună casele, se comportă ca rudele în cazul ivirii unei boli sau catastrofe, se odihnesc pe acelaşi catafalc, îşi sapă mormintele, îşi conduc morţii pe ultimul lor drum, la sfârşitul înmormântării îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi, din devotament, au grijă de văduv(ă) şi de copiii rămaşi orfani”[1]

La momentul sosirii populaţiei săseşti în Transilvania, este cunoscut faptul că aceştia au adus cu ei obiceiurile şi tradiţiile. Pe lângă alte forme de organizare, ei s-au remarcat şi prin organizarea în frăţii şi vecinătăţi. Acestea sunt forme de organizare socială, pe baza criteriului teritorial, care funcţionau după anumite reguli şi cutume provenite, îndeosebi, din drepturile şi obligaţiile insuflate de vecinătatea naturală, originea lor fiind identificată în perioada secolelor XI-XII.[2] Forme simplificate ale acestor vecinӑtӑţi le-au preluat şi românii ce trӑiau ȋn satele sӑseşti.

Tabla vecinătăţii sau semnul de vecinӑtate, preluată  de la modelul de organizare pe merserii ( bresle) era  lucrată de regulă din lemn, din cositor sau din alamă, avea diverse dimensiuni şi forme. Aceasta reprezenta glasul tatălui de vecinătate( şeful ales pe un an al vecinӑtӑţii), care trimitea acest semn al veciniei cu un ordin sau un mesaj oral, la început, şi ulterior transmis în scris (trecut pe o tăbliţă sau o hârtie) care circula din vecin în vecin, acoperind toată zona asociaţiei.

La ȋnceput semnul sau tabla vecinӑtӑţii trecea din curte ȋn curte cu un mesaj oral, semnul nefiind decât simbolul autoritӑţii iar mesajul se transmitea oral. Acest fapt poate fi justificat la sate prin gradul mare de analfabetism.  Apoi pe aceastӑ tablӑ s-a fixat o hȋrtie cu mesajul scris. Cel mai rapid mesaj transmis ȋn acest fel nici nu avea nevoie de tekst.

Acesta este un semn de ȋnmormântare. Transmis din casӑ ȋn casӑ aducea trista veste şi chemarea vecinӑtӑţii ȋn ajutor pentru ȋndeplinirea ritualurilor.

Comunicarea scurtӑ şi rapidӑ nu a apӑrut odatӑ cu telefonul mobil şi sunt sigurӑ ca nu se va termina cu el. Gata vӑ las cӑ ‘semnul meu de vecinӑtate’ a dat un clinchet ceea ce ȋnsemnӑ cӑ cineva are ceva scurt de comunicat.


[1] Mihăilescu 2003, p. 14; Frâncu, Beşliu 2008, p. 319; Popa et alii 2009, p. 5.

[2] Viorel ŞTEFU, Diana MACARIE,  

PIESE DE VECINĂTATE DIN COLECŢIA MUZEULUI MUNICIPAL MEDIAŞ. MĂRTURII ALE ORGANIZĂRII SOCIALE A SAŞILOR DIN MEDIAŞ ŞI ÎMPREJURIMI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s