Fragmentul de culturӑ. Etnografie: Ziua cucului

Astӑzi e sӑrbӑtoare. Sărbătoarea Bunei Vestiri este prăznuită în fiecare an în data de 25 martie și amintește creștinilor ziua în care Arhanghelul Gavril a adus Fecioarei Maria vestea că-l va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Eu aş vrea sӑ vӑ vorbesc despre altfel de substrat al zilei de 25 martie.

În calendarul popular, sărbătoarea se numește Blagoveștenie și Ziua Cucului, datorită apropierii echinocțiului de primăvară, când cucul începe a cânta. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, BUNAVESTÍRE – s. f. Numele unei sărbători religioase creștine (25 martie). – format din bună + vestire (după vechea limbă slavă – blagovĕstenije)

Ce are cucul cu Bunavestire şi cu povestea vestirii naşterii sfinte ne explica etnograful de serviciu de pe situl tradiţii şi superstiţii:

În spațiul popular mai circulă o veche legendă, puțin știută, care ne explică de ce cântă cucul între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, legenda spune că pasărea pe care o numim noi azi cuc, nu este de fapt cucul adevărat, cel care avea pene de aur, ci perechea acestuia, Sava. În vremuri demult trecute, cucul și Sava trăiau împreună pe pământ, ca soț și soție. Sava i-a fost însă necredincioasă cucului, care a decis să o părăsească și să plece în cealaltă lume. Sava, văzând că acesta nu glumește, ci o lasă și pleacă, l-a întrebat când și unde să-l caute. Cucul, supărat, i-a spus că poate să-l caute, dacă voiește, între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, Sava recunoscându-și greșeala și voind să o îndrepte, cum au sosit Bolagoveșteniile, cum a început să zboare din ramură în ramură și să strige “cucu, cucu”. În zadar însă, deoarece cucul, perechea Savei, nu se va mai întoarce niciodată. În acest fel, an de an, Sava cântă “cucu, cucu” și zboară din pom în pom, doar, doar își va putea regăsi perechea.[1]

În alte povestiri, Cucu ar fi avut un frate geamăn, Ştefan. Cucu moare şi ajunge în Rai în timp ce fratele său Ştefan, rămas aici, îl strigă pe nume între Blagoveştenie şi Sânziene. În postura de hoţ, Cucu fură boii lui Sânpetru chiar în vremea aratului. Negăsind făptaşul, Sfântul îl blestemă să se tranforme din om în pasăre şi, pentru a afla toată lumea unde se ascunde, să-şi strige numele în pădure: Cucu! Cucu![2]

Dupӑ cum vedeţi şi ȋn acest caz textul bibliei este dublat de legende populare precreştine sau creştinate oarecum ( a se vedea povestea cu boii lui Sânpetru). Calendarul popular ȋşi avea mersul şi tradiţiile lui. Cucul aducea primӑvara, dicta vremea lucrӑrilor şi câteodatӑ şi soarta oamenilor. El însoţea truditorii ogoarelor la arat şi semănat, la întreţinerea culturilor: Cucu de n-ar cânta, /Nici noi n-am ara;/Cucu de nu s-ar porni,/ Nici noi n-am plugări! În unele zone etnografice încetatul cântecului său indică vremea coasei fânului (Oaş, Maramureş). Când amuţeşte înainte de Sânziene se consideră că vara va fi secetoasă. Funcţia principală a cucului, cea de orologiu calendaristic, ne este amintită şi de numele ceasului cu cuc. Dacă în ziua de Blagoveştenie e frumos, tot anul va fi bun. Dacă până la amiază plouă şi apoi va fi frumos, are să fie toamna lungă şi se vor strânge pâinile, dar de va fi ploaie şi soare amestecat, nu-i anul bun; numai dacă de dimineaţă până seara e frumos, atunci anul acela e mănos, au să fie toate pâinile şi toate poamele. Dacă se ia ceaţa înainte de a ieşi soarele, aşa de timpuriu are să fie şi primăvara.[3]

Cucul este  foarte special ȋn legende, poveşti şi ȋn folclor. În universul culturii tradiţionale româneşti, cucul se bucură de un prestigiu deosebit, fiind considerat o pasăre „sfântă”, „a bucuriei”, „plăcută lui Dumnezeu, „haiducă”; în consecinţă, „e păcat să-l omori, căci nu face rău nimănui; îţi seacă mâna, dacă-l omori”; fireşte, cucul nu este un demiurg, nu are rol cosmogonic; totuşi, prin cântecul său, el consfinţeşte şi păstrează ordinea firii, fiind ca şi cocoşul, un însemn al rânduielilor şi al ritmurilor eterne ale naturii; cucul nu cântă la întâmplare, ci după un „program”, aflat în consonanţă cu marile cicluri ale naturii; el se face auzit la Bunavestire (25 martie, dată ce marchează, în calendarul tradiţional, începerea primăverii), când „i se dezleagă limba”, fie pentru că a mâncat din primii muguri, fie pentru că a cântat în poarta Raiului şi încetează să glăsuiască de Sânziene (24 iunie), ori de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), momente care consfinţesc pragul dintre primăvară şi vară.[4]

Cucul, conform credinţelor tradiţionale româneşti, este o pasăre misterioasă care are tainice legături cu soarta omului; când este auzit prima dată primăvara cântând, meneşte totdeauna de bine, dacă răsună în dreapta sau în faţa celui care îl aude, dar meneşte de rău sau chiar de moarte, dacă răsună în stânga sau în spate – Suceava; în Muntenia, Moldova şi Bucovina, se crede că prezice de rău dacă glăsuieşte de pe vârful casei, înaintea sau în apropierea acesteia, precum şi de pe o fântână, de pe o claie de fân sau otavă, de pe toaca din clopotniţă şi de pe crucile din cimitir sau sus, de pe o moară[5]

În textele folclorice, cucul este mesager al dragostei, purtând vorba către mândra, este considerată şi ca vietate oraculară, prezenţa lui fiind obsedantă în toată creaţia populară; este vestitor al primăverii, dar şi pasăre misterioasă, care cunoaşte destinele omului şi are puterea de a-i determina soarta; dar este şi imaginea omului înstrăinat şi dezrădăcinat, pentru că el nu-şi face cuib niciodată.

Deci dragii mei suntem şi noi un fel de cuci pe aici prin Europa de aceea vӑ trag de mânecӑ cu poveştile mele despre etnografie şi tradiţii ca sӑ nu ne uitӑm cuibul de tot.

Hai sӑ ȋnchei frumos cu versuri din folclorul stilizat de Grigore Leşe:

Cântă cucu bată-l vina,

De răsună-n Bucovina!

Cântă cucu într-un brăduţ,

De răsună-n Cernăuţi.


[1] https://www.traditii-superstitii.ro/buna-vestire-sau-ziua-cucului-traditii-si-obiceiuri/

[2] https://www.rador.ro/2019/03/25/documentar-buna-vestire-blagovestenie/

[3] Luminiţa Roman- https://www.rador.ro/2019/03/25/documentar-buna-vestire-blagovestenie/

[4] http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-c.html

[5] Simion Florea Marian- Sӑrbӑtorile la români vol III

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s