Gânduri printre rânduri:Despre vânt, suflare şi răsuflare

Am terminat de citit o carte mult lăudată  pe internet şi revistele de specialitate: ‘Vântul, duhul, suflarea’de Andrea Răsuceanu. Fie că am eu rezervele mele când un volum face prea multe valuri ( în acest caz s-ar zice mai bine vânturi cu toată conotaţia şi zâmbetele care le-ar produce acest cuvânt)  fie că am eu un gust aparte la citit dar nu am simţit acel blowing in the wind pe care îl invoca Paul Cernat în prefaţă.  Volumul are trei părţi distincte care nu par să aibă o prea strânsă legătură una cu alta. Satul C este prezent în toate cele trei secvenţe şi ar putea justifica unitatea romanului. Povestitoarea primei părţi este mama vocii din partea a doua.  Lagătura părţii a treia fiind mai degrabă geografico-istorică decât personală. Pe de altă parte cele trei poveşti pot exista de sine stătător.

În prima parte, cea mai bine scrisă, după umila mea părere, povestitoarea (Iolanda) îşi spune povestea de copil luat de suflet  de Tamara şi Constantin, povestea de femeie iubită şi părăsită de un soţ care moare în încercarea de a emigra peste  Dunăre.  Vântul ca un şarpe negru pare că a spulberat viaţa Iolandei neiubită de părinţi ( nici de cei biologici nici de cei adoptivi), neiubită de soţ şi nefiind în stare să îşi iubească în mod egal copiii.

Partea a doua este dedicată duhului. De unde până unde duh? Autoarea nu ne spune numele  primului născut al Iolandei, cel care povesteşte de la pagina 137. El este un copil neiubit, gelos, frustrat, un fel de duh fără nume. Numele celui de al doilea fiu, fiul cel iubit este în cele din urmă dezvăluit, din P devine Petru iar M rămâne M. O altă  variantă a duhului, sau al doilea duh al cărţii este G  sau  “El “sau marele înnecat cum îl va numi povestitorul mereu povestitorul.

In primele două părţi, fără să insiste autoarea lasă contextul istoric să răzbată, să respire printre rânduri, sa duhnească. Duhul comunismului, a impactului acestuia asupra sferei private apare foarte bine conturat. Ioanda devine  “imaginea vbunului comunist “,  o mamă severă şi eficientă.

Partea a treia coboară în istorie până la vremea lui Cuza păstrând legătura  cu satul C dar acum istoria e vie conacul ologului este în plină înflorire iar ologul are nume: Mihalachi. Nelisitul vânt care batea in C deasupra Iolandei, pe bulevardul Bertei deasupra lui M bate şi în acest capitol. Povestitorul îl simte aşa cum simte şi boala care îl macină.

În finalul cărţii apar doua documente: scrisoare lui Petru şi actul de deces a lui Mihalaki Chicuş. Încă mă mai gândesc de ce a ales autoarea să îşi încheie cartea astfel.

Romanul este parte a unei proiectate trilogii. Probabil acest final va face legătura cu urmatoarea parte a trilogiei. Vor fi prezente elemntele geografiei imaginare şi elemntele naturii (vântul, apa) în următorul roman? Se va schimba stilul scrierii?  

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi despre acest roman vă invit să  vizionaţi:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s