Fragmentul de cultură. Etnologie: Povestea zânzienelor

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În imaginaţia populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând.

Potrivit etnologului Marcel Lutic „ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”.

În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

În „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor: „Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi – din pricina ei – începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încer­care”.

Obiceiul numit Drăgaică.

Tot în „Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiţie: „După cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă se­mă­năturile, toate fetele ţăranilor din satele înve­cinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă.”

În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind flăcări şi le învârt în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:

Du-te Soare, vino Lună,

Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea floare,

Galbenă, mirositoare;

Fetele să le adune,

Să le prindă în cunune,

Să pună la pălărie

Struţuri pentru cununie;

Boabele să le răstească,

Până-n toamnă să nuntească!

Fetele fug şi culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hor­nuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce îi interesează. Ei chiuie şi strigă:

Du-te Lună, vino Soare,

Că tragem la-nsurătoare;

Cununile neursite

Zac sub hornuri azvârlite.

Până-n ‘miezi, cu steagu-n frunte,

Trec feciorii după slute,

C-alde alea nedirese

Nu vor să fie mirese.[1]

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în ajunul sărbătorii de Sânziene, să aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.

O tradiţie mai nouă a Sânzienelor este portul iei româneşti, de ceva timp pe 24 iunie este ziua iei sărbătorită atât în ţară cât şi în diaspora. Deci fetelor  pe 24 iunie este vremea să străluciţi  purtând ia ca simbol al moştenirii noastre culturale.Nu uitaţi  Sânzienele au fost primele feministe şi au fost iubite, temute şi admirate. Ce ziceţi ? Suntem sau nu suntem Sânziene?


[1] http://arhiva.formula-as.ro/2012/1025/mica-enciclopedie-as-27/sanzienele-15253

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s