Despre noi

Eu sunt Elena, in general, fata de la marketing

Mi-am dorit inca din clasa a 10 a sa fiu ziarist pentru ca am vazut un reporter de la ProTV relatand
de pe Valea Jiului cand minerii erau porniti catre Bucuresti. Mi s-a parut ca e cel mai tare job pe care il poti avea.
Un Adelin Petrisor (daca nu cumva chiar el) ne invata cum e cu relatarile de la fata locului si in planul 2, in ceata adevarata
nu de la camera se vedeau minerii cum veneau inspre camera de ziceai sa iti intra in casa.
Ei bine, ca in povesti fara happy end, eu am studiat Jurnalistica. Din bucati, cu multa caposenie din partea mea. Doar ca nu am fost niciodata
dar niciodata ziarist. Am scris eu texte si textulete, dar … Asa ca astazi, pe nisipuri miscatoare olandeze, impreuna cu Sorinela,
un munte de suflet si vointa – ne propunem sa va scriem cuvinte care in noi stau sa dea pe dinafara, pe care le stim ca fiind romanesti, cand de fapt
sunt regionalisme, cuvinte alese cu creierul, scrise la tastatura si iesite din inimi, pline ochi sa va spuna cate ceva. Ceva de pe aici, sau de pe colo, dar si de pe dincolo, daca ne place ce auzim, vedem, citim sau chiar pozam.
Va asteptam sa ni v-alaturati. Sa scrieti si voi cuvinte stiute si care stau sa iasa pe si in limba sufletului romanesc. De oriunde de pe Pamant. Sau de pe Marte, ca nu se stie si vrem acoperire buna!
Hai, cu bine!

Sorinela pe dinafara şi pe dinӑuntrul cuvintelor
Cine sunt? Cine aş putea fi? De obicei când ȋţi spui numele e doar ȋnceputul a
ceea ce eşti şi ai putea fi.
Hai sӑ nu vӑ mai fierb şi sӑ ȋncep cu numele. Eu sunt Sorinela Ciobȋcӑ. Trӑiesc
ȋntr-o ţarӑ frumoasӑ dar sufletul meu pluteşte ȋntre douӑ culturi.

Am cochetat cu scrisul de pe vremea liceului, chiar cu mai multe forme de scris.
Cuvintele m-au fascinat ȋntotdeuna ca şi oamenii dealtfel. Cuvintele şi oamenii
nu pot unii fӑrӑ alţii. Unde sunt oameni sunt şi cuvinte. Pe dinӑuntru şi pe
dinafarӑ suntem plini de cuvinte.
Am colaborat in studenţie ( nu vӑ lӑsaţi ȋnşelaţi, nu am studiat jurnalistica) cu
ziarul Rondul din Sibiu, am publicat sporadic ȋntr-o gazetӑ bucureşteanӑ ȋn
scurta perioadӑ cȋt am locuit ȋn capitalӑ . Acum cӑ mӑ aflu pe ‘dinafara ţӑrii’ aş
vrea sӑ scriu ȋn continuare despre preocupӑrile mele, despre perocupӑrile
noastre , ale românilor din ţara morilor de vânt.

Mi-e drag sӑ vorbesc, mi-e drag sӑ scriu , mi-e drag sӑ fiu ȋntre oameni. Acesta
este un mijloc frumos de a fi ȋntre oameni. Sper sӑ scriu frumos, sӑ vӑ placӑ şi
sӑ vӑ fac poftӑ şi de citit şi de scris.
V-am convins? Hai spuneţi da, nu de alta dar am o poooftӑ de scris de
nedescris.